FOTO: Bogdan Panainte, CEO Homplex/Arhivă personală
Bogdan Panainte și-a propus să transforme banalele produse de instalații într-un ”must-have” pe o piață în care construcțiile de clădiri de sticlă și blocuri noi cresc din abundență. Bogdan Panainte a intrat în lumea afacerilor după ce a realizat că stofa de angajat nu i se potrivește. CV-ul său de tânăr părea să nu fie pe placul niciunui angajator așa că, împreună cu fratele său, a pornit pe calea vânzărilor de detectoare de gaz în București.
Ambițios și cu un simț estetic bine dezvoltat, Bogdan construiește astăzi propriile produse, businessul său, Homplex, fiind și singurul producător de termostate smart din România la acest moment.
”Mergeam cu detectorul în geantă. Că eu nu aveam nimic, nu aveam un pliant de prezentare și mă duceam la fiecare firmă de instalație în parte. Încet, încet, am început să câștig clienți, lucrurile au început să evolueze. Imediat după aceea am început să facem import, apoi, în 2013, am zis că ar trebui să stabilim un drum. Și atunci a luat naștere Homplex care la momentul respectiv se numea Division Gas Solutions”, povestește Bogdan Panainte, CEO Homplex, pentru spotmedia.ro
În primă fază, detectoarele erau „de import”.
”Dar eu trebuia să găsesc o modalitate prin care să ofer un produs calitativ la un preț mic. Că așa-i în România, în general. Trebuie să oferi o calitate bună la un super preț”, își amintește el.
Așa s-a gândit să producă el un detector. S-a documentat și s-a implicat direct și de la un detector a ajuns la un întreg portofoliu de produse. A urmat un portofoliu de termostate.
”Eu nu știam nimic despre matrițe. La fel am făcut și cu detectoarele, la fel am făcut și cu termostatele. A trecut timpul, am avut noroc că am avut parteneri buni. Chiar la început am semnat cu Dedeman”, își amintește el.
”După aceea, țin minte că ne-am dus cu detectorul pe care l-am făcut noi la e-On, eram o firmă mică, dar ne-am făcut treaba bine”.
Bogdan Panainte este un antreprenor cu un mindset axat pe ”a construi” impulsionat de o ambiție înnăscută. ”Dacă îmi spui că nu pot să fac, eu îți arăt că pot”, spune el.
”Am dezvoltat parteneriatul, am început să dezvoltăm portofoliul de produse, am început să lucrăm cu firme de instalații și operatori de pe segmentul energie”.
În 2018 a făcut și prima soluție complet radio din Europa, o soluție de care aveau nevoie toți jucătorii din industria sa.
”Într-un bloc, de exemplu, în fiecare apartament e câte un detector de gaz radio care comunică pe casa scării cu un dispozitiv, se numește Finder. De ce se numește Finder? Pentru că identifică numărul apartamenului în cazul în care ai vreo scăpare de gaz. Dacă ai vreo scăpare la apartamentul 38, spre exemplu, îți închide gazul pe tot blocul și îți transmite că ai o scăpare pe coloana 2 cu apartamentul 38. Pentru oamenii care fac instalații e ceva fenomenal, pentru că înainte trebuiau să tragă cabluri pe casa scării, să unească nu știu câte zeci de cabluri de la nu știu câte zeci de apartamente”, explică antreprenorul.
În aceeași perioadă, Homplex a început să analizeze variante de îmbunătățire a firidelor din tablă (cutii metalice- n.n.) în care sunt montate contoarele de gaze. Privind în viitor, Homplex și-a propus să creeeze o firidă din compozit, cu o durată de viață de 20 de ani, pregătită pentru contoare inteligente.
”Investițiile pentru un produs nou pleacă de la câteva zeci de mii de euro la câteva sute de mii de euro”, spune el, mărturisind că nu ar fi putut face aceste dezvoltări fără sprijin.
”Băncile mi se par absolut senzaționale, mi se pare că trebuie să existe neapărat în viața unui business, pentru că nu te poți descurca fără. Mi se pare că trebuie să ai ajutor. Pentru că, la un moment dat, te ajută pe partea de cash flow. Generezi un profit, dar de multe ori profitul nu te ajută să crești atât de mult și atunci, dacă vrei să te dezvolți, apelezi la un credit, apelezi la o linie de credit, apelezi la tot felul de scontări, de instrumente de plată. Sunt multe produse și cred eu că ar trebui să te uiți și la costul de folosință al banilor, la care eu nu m-am uitat atât de mult în trecut. Ai o sumă, o investești, nu degeaba există EBIDA că ai acolo un interest pe care trebuie să-l plătești. Ai un cost de folosință și mergi mai departe.
Îmi aduc aminte acum mulți ani de zile, când am început eu relația cu primul credit negarantat pe care l-am obținut de la BCR. Era vorba de o linie de credit de 1 milion de lei. Și știu că toată lumea spunea că dacă vrei să dezvolți un parteneriat cu o bancă, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să-ți deschizi cont și trebuie să rulezi cu ei niște sume, să vadă cât de bun platnic ești și ulterior îți vor da linie de credit. În mintea mea ține doar de indicatori și de cât de bun platnic ești. Dacă ai niște indicatori buni, cel mai probabil vei obține susținere de la ei. Acum, chiar dacă nu ești atât de bun, dacă ești capabil să-ți susții povestea și să spui de ce nu sunt așa de bun în momentul de față dar voi fi mai bun în viitor, cu siguranță vei găsi oameni care vor înțelege lucrul acesta și îți vor acorda susținere”, spune Bogdan Panainte pentru spotmedia.ro
Care este proiectul tău de suflet?
Tot prin 2018-2019, am început proiectul nostru de smart home. E cel mai nou și cel mai grozav. În momentul în care a proiectat acest termostat am avut în minte ideea de design. Ni s-a părut important să ai un dispozitiv pe care să nu vrei să-l ascunzi când vin musafirii. Dacă ai un termostat în casă, de cele mai multe ori stă pe frigider, acoperit de praf, să nu-l vadă nimeni. Și noi am zis ”Hai să facem un produs fain, care să arate bine în casă”. Am muncit vreo 3-4 ani la el, e pe piață în momentul de față. E la început de drum toată arhitectura, că e clar că vom construi din ce în ce mai multe dispozitive în zona asta de smart home. Sunt mândru de toată povestea asta.
Când te apuci să construiești, îți dai seama că teoria nu are nicio legătură cu practica. Are legătură doar la nivel principial, dar când te apuci să le îmbini, efectiv, vezi că apar diferențe. Dar ce a ieșit e foarte frumos. Și frumusețea nu are legătură cu utilitatea produsului. Desigur, ele trebuie să fie bune, să fie calitative, dar să nu fie construite de ingineri. Să fie mai umane.
Spre exemplu, termostatul nostru are și o rotiță pe care o învârți și să crești temperatura. El poate fi controlat și de pe telefon, în perioada asta facem release-uri, update-uri, o dată la două săptămâni de stabilitate, de server, de aplicație, de îmbunătățiri. Sunt tot felul de optimizări, chestii care țin de user experience, să arate mai bine, să arate mai clar, să-ți zică pașii și e o perioadă în care tot construim. În momentul de față suntem în Dedeman, Hornbach, MAM Bricolaj și avem discuții deschise cu mai mulți retaileri.
Sperăm ca, în câțiva ani, produsele Homplex să se regăsească pe rafturile tuturor retailerilor relevanți din România și să fim prima opțiune pentru specialiștii în instalații deoarece avem produse care oferă un raport optim calitate – preț.
Vă îndreptați, așadar, mai mult spre zona de smart home?
Noi suntem prezenți pe tot lanțul. Noi suntem prezenți și pe zona de infrastructură care se construiește, adică toate țevile. Când se fac extinderi de rețele, e nevoie de produse. Și noi ne-am calibrat pe profilul clientului. Pentru că așa vin și ideile. Te apuci și vorbești cu oamenii iar ei îți spun cum ar vrea să fie produsul și la un moment dat încerci să înglobezi tot acel feedback.
Lucrăm cu firmele care dezvoltă infrastructura de gaz, apă, canalizare. Lucrăm, în același timp cu operatori care-și dezvoltă singuri infrastructura, lucrăm cu firmele care fac instalații rezidențiale cărora le punem la dispoziție detectoare de gaz, termostate, fitting-uri – până ajungi în casă. Deci firme de instalații mai mici, firme de instalații mai mari și retaileri.
Ce avem noi diferit față de majoritatea firmelor de instalații din România este că noi avem capacitatea să producem. Adică să construim lucruri de la zero. Avem și un mindset aparte, sunt destul de ”nebun” încât să mă apuc să le și construiesc.
Te implici personal în design și creație?
Da, n-aș putea să stau deoparte. De multe ori le tai, că mi se pare că dacă nu e frumos, nu are sens. Pe zona asta de dezvoltare de produse, da, sunt implicat direct și o să fiu în continuare pentru că îmi place să fac lucrul acesta. La fel cum sunt implicat pe zona de sales, că îmi place interacțiunea cu clientul.
Ce te inspiră atunci când faci designul pentru aceste produse?
Modelul meu este Apple. Nu suntem la nivelul lor, e clar, dar în general și eu sunt atent la detalii. Îmi place să văd un lucru bine făcut. Mă uitam la un detector din acesta, care e o chestie banală, dar are un finish care se simte când pui mâna pe el, are o linie tăiată, întâmplarea face că aici am fost destul de norocoși încât să implementăm branding-ul în produs. Și, după aceea, lucruri care țin de funcționalitate, un super suport pe care îl pui pe perete, chestii care țin de performanță.