Păstrarea umidității adecvate în locuință – o necesitate?

Confortul din fiecare locuință este influențat în mod direct de temperatura ambientală din interior și de umiditatea din aer. În mod ideal, temperatura din interior este cuprinsă între 19°C și 22°C, iar umiditatea – între 30% și 60%.

Un procent de umiditate mai mic sau mai mare decât cel indicat poate crea disconfort, iar pe termen lung, poate afecta starea de sănătatea a celor dragi și integritatea locuinței.  

Pe lângă impactul asupra sănătății (piele uscată, senzație continuă de sete etc.), expunerea îndelungată la o umiditate mai mică de 30%, poate afecta și propriul cămin –  în timp, un aer uscat poate favoriza apariția fisurilor sau a crăpăturilor în lemn (inclusiv în zonele vopsite sau lăcuite ale mobilierului), decojirea pereților, deformarea podelelor și decolorarea fotografiilor din rame sau tablouri.

Uneori, aerul uscat poate contribui la apariția electricității statice (mai exact, a senzației de ”curentare” atunci când atingi un obiect) sau după caz, uscarea sau ofilirea plantelor din locuință.

În paralel, o umiditate mai mare de 60% crește riscul dezvoltării alergiilor, a bacteriilor sau a virusurilor și provocarea astmului sau a altor afecțiuni respiratorii în rândul familiei din cauza apariției sporilor de mucegai și a igresiei. Apărute adesea pe la colțurile pereților exteriori, în spatele mobilierului sau sub parchet, evoluția sporilor și a igrasiei este rapidă, îndepărtarea acestora fiind un proces îndelungat și costisitor. De asemenea, o dată cu apariția mucegaiului, mirosul din locuință va suferi modificări sesizabile.

Urmărirea și menținerea sub supraveghere a umidității este prioritară mai ales când în locuință se află un nou-născut.

Umiditatea crescută sau insuficientă din camera copilului îi poate pune sănătatea în pericol, iar apariția alergiilor, tusei, bronșitei sau a altor situații medicale poate fi sporită în cazul celor mici. De asemenea, în general, umiditatea agreată și ideală poate fi în jurul a 55%.

Uscarea hainelor proaspăt spălate pe balcon, aerisirea regulată a locuinței (chiar și în perioada rece pentru perioade scurte de timp), utilizarea hotei atunci când gătești și asigurarea unei ventilații corespunzătoare în băi sunt doar câteva dintre recomandările mele care te pot ajuta să menții în echilibru umiditatea din casă, astfel încât expunerea îndelungată să nu pună sănătatea celor dragi și bunurile materiale în pericol.

Informațiile despre mediul din interiorul locuinței, precum umiditatea și temperatura ambientală sunt măsurate în timp real și de primul termostat ambiental Homplex. Pe lângă senzorul de măsurare al temperaturii, Homplex NX1 dispune și de un senzor de umiditate care menține utilizatorul în mod constant informat privind schimbările climatice din propria casă – astfel, utilizatorul să poată acționa la timp atunci când aerul devine prea uscat sau dacă umiditatea se află peste limita acceptată.

Informații despre umiditatea măsurată de termostatul ambiental inteligent se regăsesc atât pe afișajul dispozitivului, cât și în aplicația Homplex pentru telefonul mobil.

Termostatul Homplex NX1 este ideal pentru fiecare locuință, indiferent de sezon – astfel, pe timpul iernii este util, deoarece poți controla temperatura ambientală oricând și de oriunde.

În timpul verii rămâi informat cu privire la mediul ambiental de acasă, chiar dacă controlul temperaturii și pornirea încălzirii nu mai este o necesitate.

Alătură-te discuției

Articole cu teme similare

  • Actuatoare
  • Alimentare cu apă
  • Automatizare încălzire pardoseală
  • Detectoare gaz metan Homplex
  • Fabricat în România
  • Firide gaz
  • Fitinguri
  • Gaz
  • Noutăți
  • Termostat Division Gas
  • Termostate smart
  • Unități de control
TERMICE și HVAC
GAZ
Cum te putem ajuta?
Caută
Generic filters
Search in title
Search in content
Search in excerpt